Echilibrul din astrograma natală (partea I)

Axa 6-12 în astrologie și echilibrul dintre a fi zeu între ape și a servi pe pământ

Axa 6-12 este axa caselor unde natural se deschide tărâmul Fecioarei și Peștilor. Casa 6 este casa lumească, a rutinei, a sănătății noastre fizice, a serviciului oferit dar și primit, dar și a tuturor situațiilor în care voit ne subjugăm cumva. La polul opus casa 12 este casa măreției și a tuturor posibilităților, dar care pot rămâne de multe ori în vid. Așa cum Neptun este zeul mărilor, casa 12 ne poate da impresia că suntem zei, însă nu vom putea fi pe pământ, ci separat, în izolare față de restul vieții noastre. Asta transformă casa 12 într-una a iluziilor, a viselor, idealurilor, dar care fără pragmatismul și realismul casei 6, nu se pot materializa. Casa 12 este și tărâmul depresiei și al bolilor mintale, care pot fi în extremă și consecințe ale idealismului complet neancorat în real.

Casa 12 guvernează și spiritualitatea și relația cu Dumnezeu, cu forțele superioare nouă, este un tărâm al misterului pe care îl putem accepta sau nu. Neacceptarea misterului și căutarea descifrării complete duce la dificultăți în echilibrarea axei, la fel și învăluirea doar în mister (spiritualitatea extremă). Există un indiciu pe care eu îl văd în oamenii care nu au casa 12 integrată: fie refuză misterele vieții și sunt 100% cinici și pragmatici, fie sunt spirituali sau credincioși care pretind înțelegere superioară (sau trezire spirituală), și nu o pot totuși explica. Genul de oameni care se cred superiori, iluminați, dar uită să mai trăiască funcțional și altfel decât eventual înșelând. Și așa ajungem la acest God complex care se vede prin casa 12. Credința că anumite revelații ar trebui să te scutească de viața de zi cu zi, de provocări, și până la urmă de greutăți uzuale. O relație bună cu divinitatea nu ușurează viața, doar crește nivelul de acceptare a tot ce se întâmplă și scade judecata. A aștepta beneficii în plan real din planul spiritual, fără efort depus în planul concret, duce la dezechilibrarea axei 6-12. Și acest dezechilibru se va vedea în planul casei 6 de cele mai multe ori, în sănătate (dacă neglijăm corpul), în muncă (dacă refuzăm să facem pașii către obiectivele noastre), în relația cu sistemele mai mari sau mai mici.

În orice sistem, fie că vorbim de familie, de firme în care lucrăm, de stat și toate autoritățile sale, avem (și) un rol de subordonare. Casa 6 fiind casa servitudinii, ne va calibra acest rol. Neacceptarea lui și favorizarea casei 12 duce la iluzii, la impresia grandorii dar care rămâne undeva în vid. Casa 12 va izola, va pedepsi prin iluzionare, și ne va lăsa să experimentăm singurătatea dacă nu acceptăm și trăim realitatea. Casa 6 este momentul prezent, pe când casa 12 este viitorul tuturor posibilităților. Casa 6 este cea mai puțin sexy casă astrologică, deși conține tot ce are loc în viața noastră. Casa 12 însă este o himeră și asta o face cea mai atrăgătoare uneori, pentru că acolo visăm, evadăm și trăim chiar dacă imaginar, viața noastră ideală. Și totuși nu facem diferența uneori că acolo de fapt nu trăim, pentru că iluzia poate fi acaparatoare. Și asta înseamnă invariabil că nu acceptăm realitatea, și refuzăm casa 6 și implicit posibilitatea de a avea succes pe termen lung în concret și în prezent.

Concret, cum poți recunoaște dezechilibre pe axa 6-12

  • Evadezi din realitate mai des decât nu, atunci când ai de ales cum să îți petreci timpul (eliminăm timpul petrecut la muncă și toate celelalte sarcini pe care considerăm că ”trebuie” să le facem, unde frica precede alegerea). Evadarea poate însemna social media fără scop, joaca pe calculator sau telefon care nu este planificată recreațional, citit excesiv. Diferența o faci și instinctual, dacă tu știi că faci alegeri pentru timpul tău în detrimentul lucrurilor care ți-ar face bine și care ți-ar îmbunătăți viața. De exemplu:

    • citești până noaptea foarte târziu știind că a doua zi va fi greu să te concentrezi din cauza somnului prea scurt,

    • te joci pe calculator sau telefon și mănânci junk food din aparentă lipsă de timp, în loc să petreci timp gătind ceva sănătos, activitatea ce ar putea fi și ea relaxantă,

    • stai pe social media scrolând mai mult de o oră pe zi adunat, în zile rutinice, în loc să faci activitățile despre care citești pe social media sau să încerci să construiești cărămidă cu cărămidă viața pe care o admiri la ceilalți,

    • consumi alcool, țigări și altele ca să iei pauze de la viața de zi cu zi, simți că doar atunci ai parte de pauze reale, când îți amorțești mintea.

  • Procrastinezi mai des decât nu o faci, de multe ori sperând că ceva te va salva și scuti de la sarcini.

  • Crezi în manifestare ca într-o religie și ai convingerea că până la urmă vei găsi calea către miracole care să îți creeze viața ideală fără să depui efort susținut, constant pentru ea.

  • Tânjești după experiențe de tipul ”noaptea sufletului” pentru că speri la renașterea de după, dar nu și trăiești în plan concret între timp. Și e și asta un fel de credință în manifestare idealizată.

  • Cauți mereu răspunsuri din ce în ce mai profunde la dilemele tale, deși vezi căi practice de a acționa uneori în ciuda unor blocaje. Totuși ajungi să procrastinezi, deși știi ce ai de făcut, pentru că vrei să descoși toată povestea din spate.

Cum se vede în practică dezechilibrul, dincolo de teorie

De multe ori tiparul acesta iese la iveală exact în rutina de zi cu zi, în task-urile mărunte, deloc sexy, care nu cer talent sau inspirație, ci disciplină: o ordine de făcut, un plic de deschis, un mail la care trebuie răspuns, un formular, o programare, o corvoadă casnică repetitivă. Cine respinge casa 6 amână acest tip de sarcini cât poate de mult, până devin urgențe, apoi le rezolvă în grabă, plătind de câteva ori mai mult efort sau resurse decât ar fi fost necesar, sau apelează la altcineva ”să scape de bătaia de cap”. Nu din lipsă de capacitate, ci pentru că orice contact cu partea practică, repetitivă, supusă unor reguli, a vieții e resimțit ca o coborâre nedemnă dintr-o identitate mai degrabă spirituală sau vizionară.

Uneori explicația pe care o dă mintea în astfel de momente merge direct către casa 12: dăm vina pe un tranzit astrologic sau pe ”felul nostru de a fi”, pe tărâmul inconștient pe care nu îl putem controla, sau pe orice poveste care ne scutește de responsabilitate directă. Toate pot fi adevărate la un nivel simbolic, dar niciuna nu explică de ce o sarcină mică, rezolvabilă rapid, rămâne neatinsă mult timp. Explicația reală ține de o iluzie foarte răspândită, iluzia de a fi ”anti sistem”, deasupra rutinei și a regulilor, care nu poate exista 100%. Respingi casa 6, rutina, regulile, disciplina de zi cu zi, în favoarea unei identități în care lucrurile mărunte nu ar trebui să te mai atingă. Rezultatul nu este libertate, ci exact contrariul, resurse pierdute pe soluții amânate, luate în ultimul moment, sub presiune.

Același tipar apare și în alte contexte de subordonare, la un loc de muncă, într-o relație, într-o familie: respingerea regulilor și a autorității, convingerea că ai face totul mai bine decât cei care le impun, performanță bună dar fără să ”joci după regulile jocului”, urmată de stagnare în favoarea celor care le-au acceptat. Structura e identică, casa 12 dă senzația de superioritate față de rutină și reguli, casa 6 este cea care de fapt aduce avansarea, dacă accepți să funcționezi prin ea.

Concluzia practică pentru axa 6-12 este simplă: dacă refuzi rutina, nu poți apoi să ceri rezultate care se construiesc tocmai din ea. Nu poți beneficia de o viață, o relație, o sănătate sau o structură profesională stabilă fără implicare în partea ei de detaliu și repetiție, oricât de puțin sexy ar fi ea. Fecioara servește, inclusiv rutinei, tocmai pentru a culege roadele muncii ei. Altfel muncește în gol, sau deloc, și se refugiază în varianta de Pești în care totul rămâne intenție, poveste frumoasă, iluzie de control asupra unei realități pe care de fapt o evită.

Sistemele sunt saturniene, dar Fecioara le face funcționale

Astrologic vorbind, sistemele în sine sunt guvernate de Saturn, structura, autoritatea, regulile, iar revoluționarea lor ține de Uranus, de aceea trecerea de la Capricorn la Vărsător în cercul zodiacal este cea care descrie relația noastră mare cu autoritatea și schimbarea ei. Dar Fecioara semnifică cu totul altceva: pașii mici, pragmatici, de zi cu zi, de care e nevoie să existe în echilibru cu intențiile, idealurile și dorințele noastre din Pești. Nu poți schimba un sistem, nici măcar nu poți exista confortabil în afara lui, dacă nu ești dispus mai întâi să faci partea de Fecioară, organizarea, planificarea și execuția sarcinilor de zi cu zi de multe ori repetitive, deloc fermecătoare. Casa 12 îți dă viziunea, casa 6 o transformă în ceva ce poți culege. Fără cea din urmă, rămâi doar cu iluzia frumoasă, și uneori și cu 0 factură de întârziere plătită, la propriu și la figurat.

Dacă te-ai regăsit în tiparul acesta

Dacă citind toate astea te-ai văzut undeva, în evadarea de zi cu zi, în task-ul administrativ amânat de luni de zile, sau în credința că o revelație spirituală ar trebui să te scutească de partea practică a vieții, e un semn bun. Înseamnă că îți vezi deja tiparul, doar că singur e greu să îl schimbi, pentru că mintea găsește mereu o poveste nouă care să justifice amânarea.

Aici intervine munca pe temă natală, punctual pe o singură axă. O ședință izolată în care discutăm întreaga astrogramă natală poate să îți ofere conștientizări dar există șanse să nu și schimbi ceva apoi în viața ta, și până la urmă asta ar trebui să fie intenția, să descoperi lucruri noi, să mai dai un strat la o parte, dar să faci asta către evoluție, nu doar de dragul descoperirii. Un proces de 4 sau 8 sesiuni dedicate integral axei 6-12, în care lucrăm concret unde ești tu blocată între cele două arhetipuri, ce evadare specifică ție îți sabotează progresul, și ce pași mici, de Fecioară, îți lipsesc ca să culegi de fapt ce visezi în Pești. Este genul de proces care nu îți dă doar înțelegere, ci și direcție, cu recunoașterea tiparului urmată de acțiune reală în viața ta concretă.

Înțeleg perfect ambele extreme, și trăiesc constant, activ, echilibrul dintre ascendentul meu în Fecioară și Luna Natală în Pești. Dacă vrei să lucrăm împreună axa 6-12 din harta ta, sau altă axă în care te recunoști mai mult, scrie-mi și hai să vorbim dacă și cum ne potrivim să colaborăm. Mă găsești pe instagram sau pe e-mail contact@astrologanaradu.com.

Previous
Previous

Sistemele și felul în care ne sabotăm în business

Next
Next

where are we going?